Sevilla nici nu concepe să rateze prezența în optimile Europa League, iar ibericii au închis perioada de mercato cu un super transfer înaintea dublei cu CFR Cluj, din luna februarie. Cele două echipe se vor întâlni pe 20 și 27 februarie.
Adversara campioanei României l-a luat pe marocanul Youssef En Nesyri, de la Leganes. Sevilla a plătit în jur de 20 de milioane de euro pentru atacantul de 22 de ani, care a semnat până în iunie 2025.
En Nesyri, care s-a pregătit joi individual, la sală, trebuie să treacă acum de testele medicale, iar apoi va ajunge cât mai repede sub comanda lui Julen Lopetegui.
Transferul lui En Nesyri e în principiu ultima mișcare făcută de Sevilla în acest mercato, scriu cei de la AS.
🚨 Moroccan striker @ennesyri9 signs for #SevillaFC, pending his medical. 👌🏻⚪️🔴⚽️#vamosmiSevilla #WeareSevilla — Sevilla FC (@SevillaFC_ENG) January 16, 2020
🚨 Moroccan striker @ennesyri9 signs for #SevillaFC, pending his medical. 👌🏻⚪️🔴⚽️#vamosmiSevilla #WeareSevilla
— Sevilla FC (@SevillaFC_ENG) January 16, 2020
Sevilla își propune să câștige iar Europa League, însă adversara celor de la CFR merge bine și în La Liga, acolo unde e pe locul 4, la egalitate cu Atletico Madrid, aflată pe ultima treaptă a podiumului (35 de puncte).
Andaluzii, care s-au despărțit recent de Moanes Dabbur, ajuns la Hoffenheim, sunt la 5 puncte de primul loc. Lider în La Liga e Barcelona, cu 40 de puncte (la fel ca Real Madrid).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER